Cărți, filme, seriale, documentare

Începând cu acest an, am hotărât ca la finalul fiecărei luni să scriu un articol despre cum a decurs luna respectivă în ceea ce privește o parte dintre pasiunile și plăcerile mele recurente.

CĂRȚI


Dinți albi, de Zadie Smith

În luna decembrie am participat la un târg cu lumânările mele, care a fost organizat în incita unei ceanării tare draguțe din Pitești. ce este special la Ceainăria Mon Cher este faptul că pereții-i sunt tapetați cu rafturi pline de cărți. Poți citi, răsfoi și cumpăra titlurile care-ți atrag atenția.

Și cum stăteam eu la o masă cu un ceai roiboos în față, mi-a sărit această carte în ochi și imediat mi-am adus aminte, că voiam să o citesc de multă vreme. Nu am stat pe gânduri și am cumpărat-o, iar prețul a fost unul foarte mic, respectiv 20 lei.

Așa că la începutul acestui an, am finalizat lectura.

Nu a fost ceea ce am așteptat, mai ales că acum câțiva ani se iscase o întreagă isterie cu ea, toată lumea o citea și toată lumea cădea pe spate. Nu a fost cazul meu. dar pentru că sufăr de o tulburare( încă nenumită) și anume că nu pot lăsa o carte din mână, chiar dacă nu îmi place, am continuat lectura.

Pe scurt este vorba de douaă familii din medii total diferite, una din Bangladesh si alta din Jamaica care se intalnesc si trăiesc în Nord-Vestul Londrei. Alfred Archibald Jones şi Samad Miah Iqbal,  prieteni încă de pe vremea celui de-al doilea raboi mondial, se căsătoresc, iar soțiile acestora Alsana Begum si Clara Bowden încearcă să conviețuiască într-o lume plină de prejudecăți . Povestea continuă mai tarziu, când intră în hoțișul evenimentelor copiii acestora Irie Johnes, Magid și Millat Iqbal.

Deși amuzantă pe alocuri, a devenit plictisitoare, vreme de pagini întregi. există un final neașteptat și un pic decadent…dar oricât am încercat, nu am putut lipi acest roman pe lista mea de preferinț.

O mare de lacrimi, de Ruta Sepetys

Despre această carte am scris aici și îi voi mulțumi de fiecare dată când am ocazia Iulianei pentru faptul că mi-a dăruit-o.

Mi-a plăcut și m-a impresionat foarte mult și mă bucur că o am în biblioteca personală.

Soția din Paris, Paula McLain

Una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit și despre care am scris, dar încă nu am publicat.

Urmărește cursul evenimentelor reale din timpul căsniciei lui ernest hemingway cu prima sa soție hadleu richardson, din vremea în care au locuit în paris și și-au petrecut momente memorabile cu coloși ai literaturii Fitzgerald, Gertrude Stein sau Erza Pound fiind doar câțiva dintre cei specificați în roman.

O poveste de dragoste pe cât de încântătoare, pe atât de ”crazy” precum Hemingway însuși. Eu sunt fan declarat al ”nebuniei„ acestui autor, dar despre asta, altă dată!

Trei metri deasupra cerului, de Federico Moccia

Acest roman intră în istoria personală pentru că cei de la Bestseller au considerat să mi-o ofere cadou,  iar eu m-am bucurat, citind-o. Le mulțumesc foarte mult.

Urmează să scriu și despre acest roman, curând.

Este un roman foarte apreciat internațional și vândut și citit în milioane de exemplare.  este o poveste de dragoste dintre 2 tineri, la început de drum în viață care provin din medii total diferite și au aspirații la fel de …..separate…și totuși există iubire.

Tumultul și emoțiile prin care personajele trec m-au făcut să-mi amintesc de propria adolescență unde refuzul unui băiat sau faptul că erai plăcută de altul care nu-ți plăcea reprezentau tragedii mai mari decât orice adolescent își poate imagina. Pe de o parte m-a amuzat, pe de altă parte am empatizat cu experiențele lor și le-am retărit pe ale mele.

Căsătorie de plăcere, de Ben Jelloun Tahar

Colecția Babel de la editura nemira este una ditre preferatele mele, și pentru că am constatat că tot ceea ce am citit din această colecție mi-a plăcut, am hotărât să citesc acest roman, pe care l-am găsit pe noptieră, la mama.

L-am citit dintr-o răsuflare și mi-a plăcut foarte mult chiar dacă m-am lăsat indusă, în eroare, un pic de titlul.

Aș putea să vă spun ce înseamnă căsătorie de plăcere și cum se aplică aceasta, dar aș strica plăcerea descoperirii de către voi, așadar mă abțin. dar trebuie să vă mărturisesc că am fost surprinsă de evenimentele din carte.

Povestea se întine pe o perioadă de 50-60 de ani și implică obiceiuri islamice vehci și noi, cutume, subiecte tabu, intrigi care mai de care.

Urmează să scriu mai multe și despre această carte și de aemenea urmează să vă mai mărturisesc câteva lucruri despre această colecție.

Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys

După ce am citit o mare de lacrimi, am dorit să citesc tot ce a scris autoarea, așadar am apelat la prieteni și am făcut rost de acest volum despre care am scris aici.

SERIALE


Netflix și HBO GO..ce poți oare să îți dorești mai mult?

Când pur și simplu ești prea obosit și nu vrei decât să zaci pe canapea, aceste două abonamente vin să destindă.

Game of thrones

Veți râde, dar după un miliard de ani, ne-am uitat și noi la  Game of Thrones. Și da! ne-a plăcut… toate sezoanele. Cu părere de rău, am aflat că 2018 nu vine cu ultimul sezon ci doar cu un an de pauză…pare greu de îndurat, dar ne amăgim cu faptul că nu suntem singurii…care așteptăm sezonul ca pe pâinea caldă.

Tabu

Camarazi de război

Apoi au urmat câteva documentare, seriale și filme pe care le-am văzut pe Netflix

Al doilea război mondial, în culori

Numerotații

When calls the heart

Mudbound

 

 

Printre tonuri cenușii, Ruta Sepetys

5:00 a.m. Pisilopa se joacă cu moțul meu prins, peste noapte. Scrâșnesc printre dinți o înjurătură pisicească. Pisica nu pare impresionată, ci se îndreptă către terasă, unde are litiera și bolul de mâncare.

Din primele secunde îmi dau seama că ziua îmi va începe, când încă e beznă afară și chiar în ziua în care toată lumea este liberă și, ca și mine, probabil toți ne-am plănuit să ne ridicăm cât mai târziu din pat.

Cât de des este miecuri, liber?

Hotărăsc să continui lectura cărții începute în ziua precedentă. Asta fac. Ora 8:00 mă găsește în hohote de plâns cu gândul că vreau să aflu mai multe despre soarta țărilor Baltice și despre demnitatea cu care și-au recâștigat independența după zeci de ani în care s-au pierdut milioane de vieți și identități.

Am citit O mare de lacrimi și am știu că trebuie să citesc și primul roman( acesta despre care vorbesc azi) scris de Ruta Sepetys, ea însăși, fata unui refugiat lituanian.

Deși toate personajele sunt  fincționale, totuși evenimentele și întâmplările povestite sunt povești adevărate spuse de supraviețuitorii genocidului  provocat de sovietici.

Impresionant? puțin spus…

Duritatea și atoricitatea cu care cei declarați criminali de război, cu prea mare ușurință, de către sovieticii ce alcătuiau NKVD( Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne)… sunt atât de bine evidențiate în acest roman, încât simți fiori pe șira spinării ori de câte ori întorci pagina.

Ceea ce pare greu de citit, din punctul meu de vedere ( știind sau auzind, măcar, că este un roman trist) trebuie să spargă și să depășească limita impusă de ” sunt și așa destul de multe atrocități care se întâmplă, în prezent, de ce aș mai citit ceva ce s-a întâmplat acum mai bine de 60 de ani?”

Răspunsul meu este simplu: pentru că trebuie să știți istoria, trebuie să știți cum s-a ajuns aici, trebuie să nu lăsăm( citind, cercetând și trasmițând mai departe) ca aceste lucruri să se uite. Toate acestea fac parte din istoria noastră, a speciei noastre.

Eu cred că Ruta Sepetys a descoperit o metodă extraordinară de a reînvia istorii vechi, și anume scrie pentru adolescenți. Așadar acest roman este dedicat colecției Ficțiune pentru adolescenți și tineri  de la Editura Epica și din acest motiv acest lucru poate limita adulții în a fi doitori să-l citească. Mare greșeală!

Despre roman vă spun doar atât:

Povestea unui grup de lituanieni care pornesc din așternuturile lor călduroase în nemiloasa Siberie. Este vorba despre toate sentimentele pe care un om le poate genera de la iubire la ură și invers, de la avariție până la generozitate, de la milă până la scârbă, de la… viață până la… moarte

Și vă mai spun un secret:

Veți citi despre un personaj-cheie despre care aflați mai multe în O mare de lacrimi.

Pentru mine, acest personaj a fost o surpriză plăcută !

Acesta nu este un roman care se povestește într-o recenzie subiectivă, ci este un roman care merită să fie citit de toți cei curajoși și care vor afla ce misiune au, în ultimele pagini.

Vă așteptăm în librăria noastră din Pitești sau online.

O mare de lacrimi, Ruta Sepetys

Anul Nou a venit cu cadouri pentru mine, am primit o carte pentru adolescenți de la Iuliana Cazan, căreia îi mulțumesc foarte mult. Mă ferisem să o cumpăr, din cauza unei prejudecăți și anume ” ah, o carte pentru adolescenți” când eu sunt ditai’ adultul!( știam de carte, încă de prin primăvara 2017)

Dar cartea aceasta, cumva, și-a găsit drumul către mine și când m-a găsit a dat cu mine de pământ de două ori. Zică-se că, doar o dată, ar fi fost prea puțin și nu aș fi învățat nimic.

În primul rând cartea nu este doar pentru adolescenți, ci pentru toți cei cărora le plac poveștile care au la bază evenimente reale, din istoria umanității, iar istoria asta a noastră, a oamenilor, are tendința, ca pe vreme de pace, să ne  reproșeze trecutul.

Cum? Prin astfel de povești.

În al doilea rând, subiectul romanului este pe cât de sensibil și impresionant pe atât de dinamic și alert. Te ține în suspans până la final, chiar dacă, din primele pagini intuiești că nu-ți va plăcea finalul. Totuși Ruta Sepetys a construit atât de bine personajele, cât și romanul, încât capitolele scurte și dedicate vocii câte unui personaj m-au țintuit cu cartea în mână de cum am deschis-o, timp de câteva ore, până când am terminat-o.

Omenirea a fost și probabil va continua să fie, din când în când, măcinată de războaie, iar acest roman aduce, în prim plan, un eveniment tragic, care s-a petrecut în Marea Baltică în anul 1945, când în cadrul operațiunii Hanibal, nava Wilhelm Gustloff  a fost torpilată de submarinele rusești și trimisă în adâncurile unui ianuarie geros împreună cu  speranțele a peste nouă mii de oameni. NOUĂ MII DE OAMENI!!

Mai mult nu vă spun, ci vă avertizez că veți trăi experiența călătoriei spre viață a câtorva personaje, printre care:

Florian– artistul prusac, Emilia– adolescenta poloneză care cară după ea, vreme îndelungată un secret apăsător, Alfred– tânărul neamț, aspirant la funcții înalte al cărei cărți de căpătâi este Mein Kampf( Lupta mea, scrisă de Hitler) și obsedat de fata unor vecini evrei și Joanna – o asistentă- fugară lituaniană, care de asemenea ascunde un secret dureros.

Cum se întâlnesc aceștia, ce fel de relații se dezvoltă între ei, ce drum parcurg spre mare, ce peripeții întâlnesc, ce se întâmplă o dată îmbarcați pe navele salvatoare. Ei bine, vă invit să descoperiți toate acestea, citind romanul. Chiar dacă este trist, totuși Ruta Sepetys a reușit să încropească o poveste frumoasă cu ajutorul personajelor care provin din medii total diferite, chiar dușmane , dar care au un numitor comun, care e acela? vă rog să îl descoperiți!

 

Prea mândră, prea fragilă Romanul Mariei Callas, Alfonso Signorini

Maria Callas sau Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, un munte de emoție!

Am citit primele rânduri care m-au captivat până la ultimele. Am trăit multe emoții cu acest roman, mi-a fost milă, m-am bucurat, au fost câteva fragmente care m-au făcut să o detest pe Callas, iar la final am înțeles încă o dată faptul că suferința, uneori naște artă în esența cea mai pură.

Părerea mea este că Alfonso Signorini a reușit să creeze o lectură coerentă, rapidă, plină de informații, iar faptul că el și-a bazat această scriere pe niște scrisorie reale, ce au aparținut Divei, dar care nu vor fi publicate niciodată, au adăugat o notă de mister asupra întregului roman.

Înainte de a spune orice despre această carte, trebuie să vă spun că am citit despre Alfonso Signorini. Nu este un sfânt ci șeful unei mari publicații tabloid din Italia. Ce este incredibil este faptul că omul deși licențiat în literatură clasică și medievală, deși a predat limbile latină, greacă și italiană, totuși a ales să renunțe și să se îndreptre către media specializându-se în ”bârfet” . Asta vinde, așa-i?

Bun. Trecând peste mica mea ”judecată„, în ochii mei, Signore Signorini și-a spălat păcatele cu acest roman( a mai scris despre Chanel și Marilyn Monroe- pe care vreau să le citesc).

Pe lângă povestea absolut tristă a copilăriei Divei, veți afla detalii picante din viața artistei, unele adevărate, despre veridicitatea altora nu vom ști niciodată…cert este că Maria Callas a cântat pe toate scenele mari ale lumii, și-a atins scopul pe plan artisic și apoi a căzut într-o prăpastie adâncă, din cauza unei iubirii nebunești pentru un bărbat( aceasta era și părerea mea înainte de a citi cartea, iar romanul acesta mi-a confirmat-o)….probabil v-ați dat seama despre care bărbat este vorba, dar chiar și așa, doar citind veți descoperi niște surprize care pe mine chiar m-au pus pe gânduri.

Așa cum fac de fiecare dată după ce citesc despre personalități marcante în lume, caut și alte informații pe internet. În cazul de față majoritatea detaliilor din carte, s-au potrivit cu ceea ce am aflat din interviurile pe care Maria Callas le-a dat televiziunior, sau cu documentarele pe care le-am văzut. O viață pe cât de fascinantă pe atât de tristă la final, pentru că drumul ieșirea din scenă este poate, mai mult urmărită decât debutul.

Parcă văd altfel muzica de operă, acum după ce am intrat în viața artistei, prin lectură.

Dacă ați citit-o și vreți să vorbim despre ea, atunci vă aștept jos în comentarii.

Și pentru că pe mine m-a atins această carte, într-un fel aparte, doresc să fac un giveaway, așa că stați aproape( giveaway finalizat, probabil norocoasa a citit deja romanul)

Ciuperci în sos de lapte de cocos și piure de cartofi + un truc

De când am început lecțiile la SDS, creativitatea mea a pătruns în bucătărie. Fără prea mare suprindere am constatat că dețin ustensile limitate, asta pentru că până nu de multă vreme am locuit împreună cu Alex într-o mini apartament…ok garsonieră!

Încă nu am apucat să îmi dotez noua bucătăria cu tigăi, oale, capace, suficiente tacâmuri… etc. Dar urmează, step by step.

Cu oalele și tigaia din dotare, cu multă încredere că pot să slăbesc dacă sunt atentă la ceea ce mănânc zilnic, uite că am dezvoltat niște rețete absolut delicioase.

Nu am inventat nimic, când o să o fac, fiți siguri că o să știe o lume întreagă!

M-am lăsat inspirată de pozele de pe grup și am făcut această rețetă să fie a mea.

Am cumpărat ciuperci crude, le-am decojit, spălat și feliat în bucăți mai mari, pentru că nouă nu ne plac ciupercile de la borcan, cele tăiate alandala și de obicei foarte mici și fleșcăite de cine știe ce corservanți, plus bonus, uneori niște nisip.

Am curățat cartofii, i-am tăiat în bucățele mici cam de 2 cm și i-am pus la fiert cu un praf de sare. No need the brains for this!

20171130_125939

Ciupercile deși au un volum mare, conțin foarte multă apă, așa că le-am pus în 2 recipiente și le-am lăsat să-și scoată toată apa,  după aproximativ 20 de minute le-am strecurat.

Câtă apă!( mama mi-a zis la telefon, dar nu am crezut) Aveți dovada mai jos:

20171130_131558

Observați mai jos cam ce a rămas din cele 2 recipiente de mai sus pline cu ciuperci. O tigaie ….să fie vreo 500 grame…

Apoi a început creativitatea.

  • 3-4 linguri de lapte de cocos( pe care l-am cumpărat de la magazinul Bio din Pitești)
  • oregano, leuștean, cimbru(puțin pentru că este foarte aromat)fulgi de chilli, sare. Toate după gust.

Am lăsat compoziția 2-3 minute la foc mare, apoi 7-8 minute la foc mic, cât să se închege sosul.

Am considerat că la acest meniu merge și o salată verde, dar înainte am folosit trucul meu( aflat de la alții) de a spăla legumele și fructele, le-am lăsat să zacă în apă, preț de 15 minute, iar în apă am presărat bicarbonat de sodiu și l-am activat cu câteva linguri de oțet.

20171130_132840.jpg

De asemenea peste cartofii fierți am pus 2 linguri de lapte de cocos și sare și i-am mixat într-un piure de cartofi delicios.

Apoi am limpezit frunzele de salată, am tocat un castravete Fabio, o ceapă roșie , ulei de măsline și am acrit-o cu un lime zemos.

Priviți ce a ieșit:

20171130_133854.jpg

Simplu, așa-i?

Pune-ți creativitatea în aplicare și fă și tu acest meniu, al tău!

Omul care a cucerit timpul, Elan Mastai

O poveste palpitantă despre călătorii în timp și realității alternative…” așa ceva spus de Andy Weir, autorul romanului Marțianul, a reprezentat pentru mine un îndemn la o lectură…..ușoară.

Iar explozia de poze de pe Instagram m-a convins să o cumpăr.

Ușoară*, ușoară…dar m-a pus pe gânduri! Mai ales că povestea în sine, care deși este destul de complexă și plină de trimiteri la procese și procedee științifico-fantastice, totuși explorează o idee, care poate fi posibilă, poate a fost posibilă deja, sau poate va fi posibilă cândva …

Cine știe?…orice e științifico-fantastic, ține de aspectul relativ, al propriei noastre existențe pe Pământ. Câtă vreme există viață și curiozitate, toate aceste teorii despre călătoria în timp, despre schimbatul istoriei, despre dimensiuni multiple, vieți alternative, călătorii în spațiu…până departe nu doar până la marțieni sau pe Lună…totul poate fi posibil…

Ce mi-a plăcut la această carte , mai mult decât firul evenimentelor descris, a fost faptul că Elan Mastai m-a tras pe sfoară nițel, și eu iubesc, când autorii scot asul din mânecă și mă iau pe nepregătite.

La începutul primelor pagini am obosit, cât pe ce să renunț la carte.

Recunosc!

Am sesizat un stil narativ cu o grămadă de informații noi și o derulare a evenimentelor care mi-a părut prea rapidă pentru cât de repede eram eu dispusă să procesez la momentul târziu din noapte, pe care mi-l alocasem pentru lectură.

Dar, ca prin minune această vâltoare narativă m-a prins( primele 10 pagini), ca intr-o menghină, de am citit cartea asta în 3 seri și dacă nu ar fi trebuit să mă duc la birou a doua zi, sigur aș fi terminat-o dintr-o bucată!

Ce pot să vă spun despre ea( ca de obicei, puțin):

  • Teorii fanteziste cu rezolvări dezvăluite într-un fel care face ca totul să pară real și dacă nu real, atunci sigur posibil, cândva.
  • Un pic de romance( câteva cupluri în realități alternative, un pic de love and hate), așa să curgă mai bine povestea.
  • Călătoria în timp( și ajungeți, vă rog, undeva pe la pagina… 387 și apoi să îmi răspundeți la o întrebare, V-ați asuma așa ceva? pe mine ideea m-a dat gata, mi-am imaginat orice, mai puțin ce a pățit personajul principal) WOW
  • și lâmâi sub formă de plăcintă… dar asta este surpriza exlusivă pe care urmează să o descoperiți, doar dacă citiți frumusețea.

Recomand această carte care a apărut la:

Editura Litera , în colecția Buzz Books, în 2017 și care are 444 de pagini, de pură plăcere!

Titlul original: All our wrong todays

Notă:

*Ușoară, în sensul de ușor de citit.omul_care_a_cucerit_timpul

Începuturi

Am început asediind bucătăria familiei, nou formate, Alex a văzut potențialul, probabil, și m-a lăsat să mă desfășor, apoi ne-am mutat la casă nouă, unde indiferent de potențialul pe care îl dovedisem, Alex mi-a zis:

”Sper ca în primii ani, nu o să văd pic de sclipici, la noi în bucătărie, pe terasă, balcon sau pod, sau alte ”pete creative” de ceară, așa-i?”

” Nici în pod?! Acolo voiam atelierul”

”Nici… sau cel puțin, nu acum..și oricum în viitor, nimic care să ardă, da?

Simțind amenințarea subtilă, din vocea soțului meu și nedorind un prim conflict, i-am zis:

” Siiiigur, dar cu o condiție…

I-am văzut sprâncenele ridicându-se și un oftat care se blocase în spatele dinților, dar cu răbdarea-i caracteristică, mi-a făcut un semn din cap să continui.

Și am zis cât de repede și rugător am putut:

”Să mă ajuți să îmi construiesc atelierul de lumânări, în fostul apartament și când dăm drumul la mica noastră afacere să te ocupi exclusiv de tot ceea ce ține de cifre”

A fost de acord.

El este economist, îi plac cifrele, înțelege legile fiscale, iar eu am țintit la sigur.

Eu sunt absolventă a unei facultăți umaniste, iar cifrele și socotelile mi-au pus bețe în roate de fiecare dată. Pentru mine cifrele au reprezentant întotdeauna, doar niște sume mai mici sau mai mari, pe care am putut să le investesc în cărți și materiale de hobby.

Și iată-ne cu pași mărunți, cum pornind de la ideea mea, obsesivă, de a nu-mi abandona, cu niciun chip, visul, am început împreună să dezvoltăm și să explorăm tranziția de la un simplu hobby, la o mică afacere de familie.

Dona Juana, Lorena Lupu

O carte doar pentru cei care tolerează limbajul colorat. O poveste care intrigă și care este scrisă foarte bine. Mie mi-a plăcut chiar dacă nu sunt, neapărat, un fan al literaturii erotice, o tolerez, dar doar dacă este bine scrisă, ori acest roman  chiar este scris într-un stil care atrage și te ține curios până la final.

Este vorba de o actriță în travesti, care seara joacă rolul unui bărbat, iar ziua este o bisexuală pasională.  Momentul în care clubul  Bizzare urmează să se închidă, Dona Juana, personajul principal face din salvarea acestui club principalul scop. Povestea este simplă, dar implicațiile evenimentele, trăirile, sentimentele care sunt exprimate prin diferitele decizii pe care Dona Juana le ia, fac din acest roman, unul perfect pentru a-l face  cadou prietenelor care gustă un personaj feminin cu nuanțe puternic androgine, puternic până în măduva oaselor, hotărât în propriile decizii, care-și urmează rațiunea mai degrabă decât inima.

Deși cu un limbaj de ” cartier” plin cu aluzii sexuale, cuvinte obscene, acest roman spune povestea unei femei care joacă constant, în piesa de teatru a propriei vieți, multe roluri care se întrepătrund și formează un personaj excelent conturat, de Lorena Lupu( ea însăși un om cu multe roluri, actor, jurnalist, traducător, scriitor).

Recent, am văzut-o pe autoare într-un clip la emisiunea iUmor și m-a distrat copios, și mi s-a părut că se potrivește foarte bine cu romanul pe care l-a scris. Cred că scriitorul din spatele rândurilor este același om din spatele sticlei…sau poate este doar o iluzie creată cu măiestrie de Lorena Lupu…

Vă las linkul mai jos…

Lorena Lupu la iUmor

Citește și spune-ți părerea mai jos!

 

Biscuiți de ovăz cu semințe de in și unt de cocos

Alimentația mea nu a fost niciodată prea bună, de aici și fluctuațiile de greutate cu care mă lupt de o viață. Însă mulțumită unei prietene cu care împărtășesc aceeași problema, dieta mea este în continuă schimbare și încerc ca în fiecare săptămână să mă las inspirată de minunatele ei rețete.

Vă mărturisesc că în weekend a fost bătaie pe biscuiții aceștia:

BreakfastBuffet

Ingrediente:

  • 3 linguri de semințe de in măcinat , pe care trebuie să le amestecați cu 9 linguri de apă( dar pot fi și 11)- consistența e cheia aici, cu cât mai compacte chifteluțele cu atât vă va fi mai ușor să le dați  o formă și nu se vor ”sfărâmici”
  • 1 cană de ovăz măcinat
  • 1 cană fulgi de ovăz
  • 1 cană fulgi de cocos
  • 1 praf de sare
  • 4 linguri unt de cocos
  • 4 linguri zahăr brun
  • Extract de vanilie( orice altă aromă), după gust
  • Bucățele de ciocolată

Toate aceste ingrediente se pun și se amestecă într-un bol, apoi cu mânuțele diponibile( puteți folosi și mânuțe de copil, dacă nu aveți , chemați copii vecinilor, sigur le veți face ziua mai bună) formați chifteluțe turtite. Așezați-le să se odihnească în cuptor la 1750 timp de 15-20 minute. După ce se răcesc sunt tocmai bune de mancat!

La compoziția de mai sus, mi-au ieșit 20 de bucăți.

Rețeta originală o veți găsi aici, iar majoritatea ingredientelor aici.

Eu nu mănânc dimineața, dar de când prietena mea mi-a lansat această provocare, strecor lângă cafea 2 biscuiței.

Lăsați-vă inspirați de această rețetă și fiți creativi!

Aștept pozele voastre mai jos și să îmi spuneți dacă v-au plăcut biscuiții.

În ape adânci, Paula Hawkins

Am cumpărat cu încântare, În ape adânci de Paula Hawkins. După ce am citit Fata din tren ,care mi-a ridicat interesul încă de la prima pagină, am fost tare bucuroasă să găsesc pe tarabele online cea mai recentă apariție a autoarei.

În câteva cuvinte, admit că acest roman este unul captivant, interesant și te ține cu sufletul la gură până la ultimul rând, as in, până la ultimul rând! Așadar, dacă faci parte din categoria celor fără de răbdare și-ți place să începi cu ultima pagină( nu râdeți, uneori curiozitatea este atât de mare), ei bine, îți vei strica singur plăcerea de a încerca să descoperi criminalul.

Căci, despre un criminal, neașteptat, este vorba în această carte.

Mărturisesc că am descoperit de una singură vreo două mistere, dar nefiind singure, m-am bucurat la final să aflu că totuși mi-a lipsit ceva din puzzle-ul aranjat de imaginația mea.

Este o carte taman’ bună de citit în concediu, pentru că deși te ține cu sufletul la gură și tratează un subiect nu chiar de concediu, totuși este relaxantă și îți oferă posibilitatea să cunoști mai multe personaje prin prisma propriilor lor gânduri, sentimente și planuri. Asta, pentru că romanul este structurat pe capitole scurte prin care se dezvoltă perspectiva fiecărui personaj. Rareori un așa roman care să te lase să intri în gândurile fiecărui personaj.

Primele capitole, te pot ameți un pic, dar sunt menite să te arunce, de la un moment dat încolo, în hăsișul evenimentelor.

Asupra întregii povești planează suspiciuni de vrăjitorie, un ochi de apă care atrage femei de toate vârstele spre sinucidere, legături de familie rupte în copilărie, amantlâcuri nebănuite, agresivitate, compasiune și un pic despre efectele pe care body-shaming le are asupra psihicului unei persoane( adică pentru cei care nu le prea au cu engleza, ci doar cu italiana, cum ar fi mama, să zicem…  🙂 body-shaming înseamnă să umilești o persoană, în funcție de aspectul său fizic)-ntz,ntz,ntz

Vă doresc lectură plăcută și vă aștept să discutăm mai jos, în comentarii!

Fata cu fragi, Lisa Strømme

 

Frumusețea asta de roman mi-a sensibilizat simțurile, m-a emoționat și mi-a bucurat imaginația cu o paletă largă de culori, senzații și emoții.

Romanul spune povestea unui martor al dragostei și interesant este faptul că multe dintre personaje sunt reale, chiar dacă întâmplările povestite în carte sunt doar imaginate,  de prea-iscusita Lisa Strømme, care a oferit o atenție sporită la detalii pentru primul său roman de debut.

Iubesc cărțile care pornesc de la un sâmbure de adevăr și se dezvoltă armonios și coerent în jurul personajelor, prin măiestria autorului care are puterea incredibilă de A trasa o linie echilibrată între real și ficțiune. Romanul acesta mi-a adus aminte de Un apartament la Paris, de Michelle Gable sau  Fată cu cercel de perlă scrisă de Tracy Chevalier sau Sticletele de Donna Tartt, nu mai zic de Cartea secretă a Fridei Kahlo etc.

Ca de obicei, sunt zgârcită în detalii legate de intriga romanului, totuși vă voi mărturisi ceea ce mi-a plăcut mie cel mai mult, fără însă să vă stric plăcerea lecturării romanului prin dezvăluiri esențiale.

  • Fiecare capitol începe cu un fragment din Teoria Culorilor scrisă de Johann Wolfgang Goethe, iar pentru fiecare cititor în culori, acest fragment este menit să descrie atmosfera întregului capitol. O idee ingenioasă, plină de culoare care adaugă unicitate acestui roman. De exemplu,capitolul 7 începe așa:
  • Lumină. Din acestea trei, lumină, întunecime și culoare construim lumea vizibilă și facem, totodată, cu putință pictura. J. W.Goethe, Teoria culorilor.

  • Este atât de bine descris un tablou, încât fără să cunosc pictorul sau să recunosc titlul tabloului, am știu la ce imagine se referă- ăsta e talent scriitoricesc, în esența cea mai pură! –
  • Povestea este coerentă și dinamică, deloc plictisitoare în descrieri și este construită pas cu pas, astfel, pe măsură ce înaintezi cu lectura, povestea te ademenește în profunzimea ei, precum cântecul hipnotic al unei sirene.
  • Acțiunea se desfășoară într-o Norvegie rurală a anului 1893, în Åsgårdstrand, unde Marea Nordului stinge dorințele înflăcărare ale tinerilor necăsătoriți, pe care Sărbătoarea Solstițiului de vară îi animă.
  • O altă particularitate a acestui roman, constă în faptul că autoarea asociază descrierea unor culori cu emoțiile pe care le aruncă asupra personajelor sale. Minunat,  nu-i asa?

Cerul nu era albastru, ci roșiatic. se molipsise de culoarea părului lui Tullik. Se mânjise. Straturi arămii se răceau în spatele soarelui. Țâșniseră precum lava din vulcan și acum se așezau.

Auriu. Galben. Tullik era cea care unea totul-soarele,cerul și întunecimea pământului. Ea era, într-adevăr. Se scufunda.

Dacă ești amator de artă, dacă-ți plac poveștile care conțin elemente reale, dacă îți place să explorezi emoții alături de personajele pe care le întâlnești în romane, te invit să citești această carte care nu te va dezamăgi, îți promit!

Spor la citit!

Vegetariana, Hang Kang

Deseori ajung la aceeași concluzie, cu una dintre prietenele mele, când dezbat anumite întâmplări nefericite, pe care adulții le experimentează, anume că într-un procentaj foarte mare adulții își trăiesc viețile pentru care au fost pregătiți de familie direct proporțional cu gradul de moralitate pe care ei înșiși și l-au dezvoltat de-a lungul timpului. Pentru mine, povestea din cartea asta exprimă eșecul unei femei, ca adult, care cară în spate lipsa afecțiunii oferită de familie cât și un simț al moralității îndoielnic.

Trebuie să vă mărturisesc că literatura coreeană îmi este străină, aceasta fiind prima carte pe care am citit-o. Oho! și ce introducere! Structura romanului și legătura armonioasă dintre capitole, sunt cele care mi-au atras atenția.

Romanul are trei capitole, cu o legătură fină între ele și personaje. La începutul celui de-al doilea capitol, am avut senzația că urma să citesc trei povestiri, fără nicio legătură între ele. M-am înșelat!

Romanul este ciudat, vă spun de la început! Sfârșitul  nu este bine definit, așa încât rămâne la latitudinea ta să hotărăști ce s-a întâmplat. Dacă printre voi , cititorii acestui articol se află cineva care a înțeles exact ce a vrut să spună autorul, vă rog luminați-mă.

Trebuie să mărturisesc că până la sfârșitul dubios, lectura a fost o adevărată aventură. Aventură ce m-a trecut prin diferite emoții, de dezgust, mânie și chiar anxietate. Povestea care s-a dezvoltat pagină cu pagină, mi-a captat atenția încă de la început. M-am înșelat, crezând că romanul spune povestea unei femei care în urma unui vis, devine vegetariană. După ce am citit romanul, am rămas cu impresia că ideea asta, pe care ne-o inoculează titlul, este doar o momeală menită să ne atragă într-o lume mult mai complexă și plină de valențe ale minții omului.

Am greșit, presupunând că acest roman este despre un stil de viață sănătos pe care Hang Kang îl propune cititorilor. M-am pregătit pentru o lectură ușoară și am dat peste un subiect destul de greu de digerat.

Personajul principal este Yeong-hye, o soție supusă și tăcută, însă despre care aflăm mai multe, prin ochii soțului, ai cumnatului, iar ultimul capitol o descrie prin filtrul surorii ei . Personal, am simțit-o descrisă mai mult ca pe un obiect decât ca pe o ființă vie cu sentimente și nevoi. Din acest punct de vedere, cartea este destul de dură. Nu de puține ori m-am revoltat.

Vegetariana este un strigăt de ajutor, într-o lume profund patriarhală, într-o lume în care imaginea unei familii este mai presus decât sănătatea mintală a propriului copil. Este o carte despre egoism, abandon, violență, nepăsare, artă, sexualitate, rebeliune, este despre boli mintale, lipsa de comunicare, despre abuz pe toate nivelele.

… și cu toate astea, este o carte frumoasă despre care mi-e clar că ori o iubești ori o consideri o tâmpenie. Din fericire mă aflu în prima categorie. Am simțit-o, m-a impresionat, mi-a creat reacții, plus că am citit-o în câteva ore.

Spor la citit!

P.S. Nu mă pot abține și vrea să spun ceva super-mega superficial despre această carte: Are una dintre cele mai frumoase și plăcute coperte la atingere, este mată, ca de catifea, aproape cauciucată.

Trebuia să zic. 🙂

Eu sunt femeie, Maria Cristiana Tudose

Și eu, și mama, și mamaie!

Toate trei suntem femei cu experiențe emoționale diferite, ne-am fost alături tot timpul, ne-am susținut, ne-am sfătuit, am încercat să ne înțelegem una pe alta, chiar dacă nu am reușit de fiecare dată.

Duminică a fost ziua de naștere a bunicii mele și mi-a mărturisit că dimineața, când s-a trezit, a intrat într-un tunel lung al vieții ei de 80 de ani, s-a dus adânc în copilărie, s-a întâlnit cu părinții, bunicii ei, prietenii de joacă, a plecat la liceu la București, s-a măritat cu tataie, apoi mami le-a luminat zilele. O viață frumoasă cu de toate, așa cum este sănătos să o ai, cu emoții, cu bucurii, cu pierderi, cu iluzii, cu fericire, cu necazuri, cu muncă, cu responsabilitate, cu iubire, cu zâmbet, cu prietenie, cu lacrimi.

La o primă vedere, superficială, romanul de față poate părea o colecție de truisme. Nimic mai greșit să vezi romanul așa!

Ne construim viețile în jurul experiențelor pe care le trăim sau despre care auzim că au fost trăite de alții. Ne ascundem după necazurile celorlați și ne place să despicăm firul în patru atunci când nu suntem noi, cei în discuție. Pentru a ne feri eșecurile, de ochii judecății, tindem să nu vorbim despre experiențe negative care ne murdăresc cu venin sufletele, nu cerem ajutor pentru că suntem mândri, nu acceptăm vorbe dulci atunci când, discret, acestea vin din partea apropiaților, fugim de noi, încercând să lăsăm în urmă experiența emoțională care pare că ne doboară, apoi obosiți de atâta fugă, ne oprim pentru o secundă, fatală, când rănile nevindecate alte trecutului ne sfâșie răsuflarea.

M-am identificat, poate prea mult, cu Maria, unul dintre cele 3 personaje principale ale acestui roman. M-am identificat cu inocența cu care, în trecut, Maria a cunoscut dragostea, dorința neîmpărtășită cu care a așteptat semne de iubire, prețuire și respect. M-am identificat cu lungul salt către podeaua tare și rece care i-a/mi-a izbit sufletul cu forța unei megatone atunci când a/am realizat că nicio lege scrisă sau nescrisă a lumii nu răsplătește dragostea cu dragoste.

Maria, Laura și Elena, trei generații de femei cu povești și abordări diferite despre dragoste încap, cu multă emoție, în acest roman pe care Maria cu atâta curaj, ni-l mărturisește. Curaj? Da, curaj, pentru că ea nu își ascunde povestea, decât în spatele cuvintelor.

Acest roman nu se povestește ci se trăiește, citindu-l. Poate și tu ai simțit că iubești și nu ești decât folosit, poate și tu te-ai văzut în dorința celui care te-a respins odată, poate și tu ai simțit cum e să-ți fie rupt sufletul în bucăți, poate și tu ai fost mințit, trădat, nerespectat, poate și tu trebuie să citești această carte, care are la sfârșit câteva surprize emoționante, pe care nu doresc să le dezvălui cu niciun chip, vreau să te surprindă și să te emoționeze și pe tine, acela care o vei citi.

Mi-a plăcut foarte mult această poveste, pentru că doar cei care au ieșit din iadul suferinței pot înțelege, la o intensitate superioară, dragostea pe care o trăiesc în prezent. Cel puțin acesta este cazul meu, pentru că pentru prima data în cei…ani, în sfârșit există un om care-mi împărtășește dragostea și respectul cu dragoste și respect. Soțul meu.

Spor la citit!

Triburi, Seth Godin

L-am cunoscut” (am cumpărat o carte) pe Seth Godin anul trecut la Webstock, unde abia aștept să revin, de data asta cu mai multă forță!

Am cumpărat și citit Toți marketerii sunt mincinoși/spun povești ( voi reveni cu o recenzie, în viitor) iar cartea la care mă voi referi azi, Triburi, nu m-a dezamăgit deloc, dimpotrivă mi  s-a părut la fel de utilă.

Am extras doar câteva idei, pe care le voi dezvolta mai jos, dacă vi se par interesante și doriți să aprofundați, nu rămâne decât să cumpărați cartea și să descoperiți mai mult decât vă ofer eu.

Cartea este de la Editura Publica, într-un format de buzunar pe care îl ador. Au multe titluri interesante, în acest format și merită să  intrați pe site pentru a găsi cartea care vi se potrivește.

Seth Godin. Pentru cine nu știe, este unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri din lume, este un scriitor de succes, un om de afaceri iscusit, un orator desăvârșit. Toată lumea, că ne referim la blogări, vloggeri, youtubări, toți vorbesc despre Seth Godin pe platformele lor.

De ce?

… pentru că el a reușit să construiască un trib, adică o grupare de oameni care au ca mijloc de comunicarea internetul, care nu se cunosc între ei, dar care se adună în jurul aceleași povești, mânați de interese comune.

În Triburi, Seth Godin dezvoltă o serie de idei care converg la necesitatea creeri de triburi ,de comunități care se adună în jurul aceluiași interes, îți dezvoltă propria creativitate, își prezintă ideile și apoi câștigă prietenii, informație, bani.

Asta este 0 primă ideea care mi-a atras atenția și care mi-a plăcut:

Dezvoltă un trib în jurul ideii tale.

Gândiți-vă că , poate fără să fim conștienți de asta, cu toții avem în jurul nostru oameni cu care împărtășim idei, pasiuni comune. Doar că el propune să ne extindem și să ne construim tribul, în mod  organizat, să ne facem auziți și remarcați de mulțime, să inspirăm.

Cum faci asta?

Bineînțeles că sunt mai multe metode de a realiza acest grup, însă Seth Godin o propune pe aceasta:

Motivează, conectează și oferă putere!

Dacă ar fi atât de simplu cu toții am conduce câte un trib, cu toții am fi lideri, cu toții am fi influenceri, așa-i?

Ei bine, și de data asta practica este cea care ne omoară, de aceea Seth Godin identifică niște piedici în fața cărora mulți cad pradă.

Frica de critică, sau orice alt stimul care ne creează frici.

Frica într-adevăr ține de rațional. Nu sari în gol de pe un viaduct, pentru că intervine frica în fața unei morții iminente.

Dar tot frica este cea care poate fi o piedică, în procesul propriei creativități. Hai să ne imaginăm, că frica de eșec l-ar fi împiedicat pe Steve Jobs să-și implementeze ideile inovatoare. Oare cum ar fi arătat tehnologia de telefoane inteligente, astăzi, sau ar fi existat măcar?

Uneori frica nu funcționează bine, împreună cu creativitatea și inovația. Uneori frica trebuie înfruntată, direct în față, fără menajamente!Trebuie să reușim performanța de a nu ne lăsa învinși de frica de a inova, de a ne pune în valoare creativitatea.

Altă idee pe care am găsit-o în Triburi este despre leadership, Seth Godin spune că un lider/conducător nu urlă când dă indicații: Și asta-mi aduce aminte de profesorul de literatură engleză, pe care l-am avut în câteva semestre, în facultate, care mi-a rămas întipărit în gândire. Eram 300 de studenți într-un amfiteatru imens, iar Bogdan Ștefănescu nu folosea niciodată microfonul, nu ridica vocea, ci părea să aibe o conversație normală, liniștită. Era exigent, râdea rar și când o făcea nu prea știai dacă glumește sau nu. Cu toate acestea se făcea auzit, înțeles, iar tehnica de predare, informațiile pe care ni le-a furnizat cât și rușinea pe care o aveai de înfruntat dacă te-ar fi prins trișând la examene, aceea de a apărea lângă numele tău, scris cu markerul, mare, clar, lizibil cuvântul- FRAUDĂ- ne-au făcut pe noi, câțiva adepți ai tribului său să-i urmăm indicațiile cu strictețe. Și-a câștigat respectul cu ușurință, pentru că în lunile ce au trecut sub supravegherea dumnealui, bagajul de cunoștințe generale s-a extins de la literatura la filozofie, psihologie, politică, ideologii, istorie. A fost singurul profesor căruia nu am să-i ofer niciun reproș, din toți, cei mulți ani de școală pe care îi am.

Termin aici cu inserția personală, doar că Seth Godin vorbește atât de simplu și coerent încât mi-a fost imposibil să nu fac corelații cu întâmplări din propria viață.

Și dacă nu v-am făcut curioși să citiți această carte, vă mai zic doar un lucru:

Seth Godin spune că majoritatea oamenilor nu contează, majoritatea oamenilor se străduiesc din greu să se integreze, majoritatea oamenilor aleg să frecventeze același restaurant, majoritatea se teme, majoritatea oamenilor au folosit de curând motorul de căutare Google, majoritatea oamenilor nu sunt curioși…Iar TU nu vei reuși niciodată să îți dezvolți cariera sau afacerea sau să îți menții tribul dacă urmezi majoritatea. Cu alte cuvinte îți trebuie curaj să depășești limitele impuse de ceilalți, de ”așa e bine pentru că așa spun eu” …

Pentru că propria mea carieră dă semne de schimbare, astfel de cărți mă ajută să-mi dezvolt și să înțeleg care este limita până la care pot să-mi extind tentaculele creativității. Care sunt riscurile și cât sunt dispusă să sacrific.

Dacă astfel de lectură vi se pare interesantă atunci citiți-l pe Seth Godin. Am găsit pe youtube varianta audio, în limba engleză, poate vă ajută. 

Spor la citit, pe săptămâna viitoare!

Fata cu toate darurile, M.R. Carey

Aș vrea să zic că mi-a plăcut, dar nu pot. Nu mi-a displăcut, în totalitate, dar prea multă violență pentru gustul meu. Nu pledez pentru lectura cărților doar cu panseluțe și garofițe, săruturi și iubire, dar Fata cu toate darurile este doar despre violență, sânge, copii care mănâncă oameni, este despre o lume apocaliptică în care omenirea este infectată de un virus care omoară conștiința și transformă corpurile în gazde întru dezvoltarea și propagarea virusului.

Nu mă dau în vânt după SF-uri sângeroase, după distopii apocaliptice, după povești cu zombați/flămânzi( flămânzii sunt oamenii infectați, un nou termen acordat morților-vii). În ceea ce privește cartea de față, recunosc că m-am lăsat dusă în eroare din cauza copertei și pentru că sloganurile bombastice mi-au propus:

Cel mai bun roman pe care l-am citit tot anul. Un thriller distopic cu o inimă reală, sângerândă. Recomand. Recomand. Recomand.

Maggie Stiefvater.

sau

Dacă citiți un singur roman anul acesta,să fie Ffata cu toate darurile, e fantastic!

Martina Cole.

sau

plin de emoție și captivant….

Mie trilogia Jocurile Foamei mi s-a părut de un triliard de ori mai născătoare de emoții, am trecut prin toate, pe cuvânt!( despre asta, într-o recenzie viitoare)

Cu alte cuvinte, nu citesc doar cărți bune, ci și dezamăgitoare!

Așadar, pe scurt:

Șanse pentru supraviețuire nu prea se întrevăd, iar singura persoană care are curajul să înfrunte virusul, pentru că vede în flămânda Melanie un sâmbure de umanitate este dna profesor-psiholog Helen Justineu care pornește într-o călătorie, în care obstacolele apar la tot pasul. Aceasta este însoțită, în echipa nou formată a ultimilor pământeni neinfectați, ce este alcătuită, clișeic, din omul de omul de știință nebun, care ar diseca, pe viu, în numele științei un copil, un general obsedat cu milităria, care ar împușca în cap pe oricine, la prima greșeală suspectă, bolnav de control și care simte să apere chiar și persoanele care nu-i cer ajutorul, ucenicul acestuia, micul nătâng adică soldățelul fricos, care pune în pericol întreaga echipă și subiectul principal, micuța virustată și continuu flămândă, Melanie.  Care este deznodământul acestei călătorii, îl veți descoperi, citind această poveste foarte sângeroasă, pe alocuri de-a dreptul scârboasă! Într-adevăr este o lectură antrenantă care se citește rapid.

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost traducerea romanului, pentru că mi s-a părut o adaptare foarte bună la limba română vorbită zi de zi.

O recomand doar iubitorilor de SF și celor cărora le plac poveștile sângeroase, apocaliptice, distopice.