Căsătorie de plăcere, Tahar Ben Jelloun

Am citit multe cărți cu subiecte din zona islamului tradițional, dar nu mi-am găsit curajul să scriu despre ele. Toate acele lecturi dor prea tare, așadar le țin pentru mine, momentan.

Urmăresc cu interes titluri care apar în colecția Babel de la Editura Nemira și până în prezent nu am găsit nici măcar un titlu care să nu-mi placă.

Titlul, chiar dacă înșelător, și privirea femeii de pe copertă hipnotizantă, au fost suficient de puternice, încât să mă facă să înșfac romanul, de pe noptiera mamei mele.

Lectura este ușoară, mulțumită naratorului Tahar Ben Jelloun, un scriitor din Maroc, despre care nu știam nimic, dar pentru că mi-a plăcut cum scrie aștept, cu nerăbdare umătorul titlul.

Spuneam că titlul este înșelător și asta pentru că o căsătorie de plăcere  în interiorul islamului, așa cum este el prezentat în zilele noastre, pare o noțiune care nu se potrivește.

Apoi am crezut că așa-numita căsătorie de plăcere, este doar o exprimare romantică a autorului, dar am făcut cercetări pe această temă și am aflat cât mă înșelam.

Căsătoria de plăcere sau căsătoria temporară (zawaj al-mut’a) reprezintă un acord între un bărbat și o femeie, contra unei sume de bani stabilită de ambele părți, de comun acord, care se consumă în perioada în care bărbatul călătorește.

Pentru cei interesați să afle mai multe detalii despre căsătoria în islam, puteți accesa acest link. Fie că sunteți de acord, fie că nu, aceste lucruri au existat și unele continuă să existe.

Revenind la carte.

Spuneam că este o lectură ușoară și nu mă dezic de la asta, însă este atât de ușoară, cât sufletul tău poate să accepte nedreptatea, rasismul, ura, dar și un tip de iubire, atipic nouă, creștinilor.

Amir este un negustor  de condimente prosper, care călătorește deseori, în interes de afaceri. Fatma este soția lui și împreună au 4 copii, iar Nabou este o femeie de culoare, care locuiește în Dakkar și se îndrăgostește de Amir, într-una dintre călătoriile sale.

Din acest trio, Amir este cel care hotărăște că se cuvine, să încheie o căsătorie de plăcere cu Naobou. Islamul permitea acest lucru, iar el avea doar o soție, în consecință nimic nu-i stătea în cale din a o aduce pe Nabou în interiorul casei lui.

Fatma trebuie să accepte situația impusă de soț, dar o face, oare ?

Nabou este o femeie de culoare și contrar sfaturilor primite de la familia sa, hotărăște să îl urmeaze, dar are vreun aliat? Sau toată lumea îi dorește răul?

O serie de evenimente, deloc previzibile, se petrec de aici încolo, dar eu mă opresc cu dezvăluirile și mizez pe încrederea pe care mi-o acordați, citindu-mi recenziile.

Nu e un secret, faptul că una dintre temele principale ale romanului este rasismul. Și asta mi s-a părut cel mai ironic, într-un fel, pentru că pe tot parcusul lecturării mi-am pus, constant, o întrebare:

” Serios, oamenilor?! Asta e problema,  în continuare asta e problema omenirii?”

Și astfel autorul întoarce, pe toate fețele, această problemă a oamenilor, aceea de dori să fie ,cu orice preț, deasupra semenilor, chiar și aducând în dicuție culoarea pielii.

Astăzi, după ce am citit atât de multe povești legate de rasism, după ce am studiat colonialismul și mai ales după ce am constatat că rasismul nu a scăzut în intensitate, deloc, ci a luat doar altă formă, realizez că tema aleasă este abordată, cu măiestrie, de Tahar Ben Jelloun.

Așadar vă invit să porniți într-o călătorie care începe în anii ’50 și se dezvăluie pe parcurusul a multor ani, concentrându-se pe viețile celor 2 gemeni ai lui Amir cu Nabou.

Este o poveste care m-a impresionat, m-a intrigat și pe care o voi păstra lângă cărțile mele preferate.

 

Belgravia, Julian Fellowes

Înainte de a vă trezi interesul pentru această carte, voi face o mică introducere despre perioada victoriană, cea în care acțiunea romanului este plasată. Îmi va fi greu să sintetizez doar câteva idei, dar mă voi strădui:

Am studiat aproape un an de zile perioada victoriană în literatură și a fost dragoste la prima vedere. Dragoste sinceră pare-se, de vreme ce continuă și azi la, deja, mulți ani de la terminarea facultății.

Perioada victoriană face referire la cea mai mare domnie (63 de ani și multe zile) a Reginei Victoria, până la acel punct. Regina Victoria Alexandrina a urcat pe tron la vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Printul Albert de Saxa-Coburg și Gotha și a devenit mamă a 9 moștenitori, împărțiți în toată Europa. Astfel nu-i de mirare, că Regina Victoria este cunoscută ca Bunica Europei.

Din punct de vedere cultural, perioada victoriană a cunoscut o explozie de autori, poeți, oameni de știință care au exploatat în lucrările lor toate aspectele ce țineau de expansiunea Imperiului Britanic (la sfârșitul secolului al XIX-lea Imperiul Britanic ocupa 20% din suprafața Pământului și avea peste 400 milioane de locuitori), de la Marea Expoziție până la puternica revoluție industrială care a transformat Imperiul în cel mai productiv ”atelier”, aspecte din sfera dezvoltării emoționale a societății, sau despre dogme și cutume, dar și despre primele îndoieli aruncate asupra religiei în favoarea științei. În 1859 Charles Darwin a publicat ”Originea Speciilor”, care credeți-mă pe cuvânt, a avut un impact extraordinar de nefericit pentru triburile din întreaga Africă (dar despre lucrarea mea de licență care a avut ca subiect colonialismul în literatura engleză, altă dată!)

A fost era lui Dickens, a surorilor Brontë , a lui Thackeray, bineînțeles a lui Thomas Hardy, Alfred Tennyson iar Elisabeth Barret Browning împreună cu Robert Browning și-au spus povestea de dragoste în versuri, a lui Oscar Wilde, Yeats, Lewis Caroll sau Robert Louis Stevenson , Bram Stocker și mulți alții ale căror romane și poezii vorbesc astăzi, de o perioadă complexă și foarte îndepărtată a societății victoriene.

Încerc să mă apropii de recenzie. Încerc, din răsputeri.

Dar.

Râdem și ne înfricoșăm, în prezent, de culturile islamice care plasează femeia pe un loc inferior, dar oare cum s-a raportat lumea civilizată la statutul femeii, de-a lungul timpului? Probabil nu este comparabil, și totuși…

Este normal să ne trăim prezentul, acum în 2018, când statutul femeii devine din ce în ce mai puternic, dar oare știți ce trebuia să îndure o femeie, din perioada victoriană, de exemplu? Femeile nu aveau dreptul la vot, nu avea dreptul să trimită pe cineva în judecată sau să dețină proprietăți, iar vânătoarea pentru cele care proveneau din familii bogate se transforma într-o adevărată bătălie pentru zestre, căci zestrea era imediat plasată către familia soțului, iar soția devenea prin lege, proprietatea soțului.

Interesant, așa-i?

Femeia victoriană, cel puțin cea din clasa de mijloc, trebuia să aibă grijă de casă, să facă mulți copii, preferabil băieți și să asiste neputincioasă infidelității soțului (care era inevitabilă, date fiind căsătoriile aranjate de către părinții acestora) de care nu putea să divorțeze, nicicum!

Imaginați-vă ce paletă largă de exploatat au avut scriitorii victorieni.

În 1857 s-a emis Actul privind publicațiile obscene și astfel, romane precum Tess D’Urbervilles sau la Răscruce de vânturi cât și multe poeme au fost interzise.

Oare nu cumva pentru că astfel de lecturi ar fi putut oferi femeilor un crâmpei de speranță? Probabil că asta s-a și întâmplat mai târziu.

Inspirându-se de acest context social tumultos, John Fellowes a scris o carte care surprinde o societate victoriană, în esență pură. A fost o adevărată plăcere să o citesc și m-am simțit de parcă m-aș fi uitat la un serial de epocă (mare fan ce mi-s!).

Dacă esti scenarist, pasionat de perioada victoriană și te numești John Fellows, ei bine Chapeau!

John Fellowes este un maestru în a face descrieri, chiar dacă în detaliul, o face într-un mod atractiv, complet neplictisitor scenă cu scenă și te introduce într-o lume plină de viață și mister.

Cartea este împărțită în capitole, fiecare având un titlul și o mică pictogramă. Am remarcat acest detaliu și nu doar m-a surprins plăcut, ci m-a făcut și mai curioasă să citesc pentru a putea face legătura între pictogramă și conținutul capitolului.

20180306_143232

Ar fi nedrept din partea mea să vă povestesc despre intriga romanului, dar vă pot ațâța curiozitatea doar un pic:

Sophia Trenchard primește, în mod surprinzător și neașteptat, o invitație la un bal organizat de Ducesa Richmond.

20180306_143208

Tatăl ei, un om de afaceri prosper, dar fără titlu nobiliar ( ceea ce nu-l făcea eligibil, pentru a fi acceptat în interiorul mulțimii nobiliare) vede o oportunitate măreață de a cunoaște oameni importanți care să-l călăuzească în ascensiunea lui fulminantă, își convinge soția pe Anne Trenchard să-și însoțească amândoi fiica la acel bal.

Despre bal se va vorbi și peste 20 de ani, căci acolo unele visuri se vor destrăma pe vecie, iar altele se vor transforma în coșmaruri.

Ca în orice roman victorian există multe personaje cu vieți, aparent separate, dar care pe măsură ce înaintezi cu lectura observi cum acestea se adună într-un singur loc. Și atunci, viețile lor explodează cu intrigi, minciuni, fățărnicii, moarte, iubiri neîmpărtășite, iubiri imposibile, căsătorii nesperate, amantlâcuri, secrete menite să aducă ruină absolută în viețile personajelor, parvenire și bogăție, ascensiune pe scara socială, minciună, acceptare în cercuri nobiliare.

Am remarcat două aspecte care mi-au plăcut la acest roman. Primul ține de modul aproape ironic, în care Fellowes lasă femeile să joace pe degete bărbații din viețile lor, fiii, soții sau amanții, mulțumită capacității acestora de a păstra secrete și de a le divulga la momentul oportun. Al doilea aspect se referă la modul în care persoanele neînsemnate, în opinia stăpânilor lor, cum ar fi majordomii, guvernantele sau cameristele țes, la rândul lor, intrigi și șantaje menite să distrugă reputația angajatorilor.

Belgravia este un cartier londonez, cu clădiri somptuoase, cu saloane mari special construite pentru a oferi baluri, cu odăi în care se servește ceaiul, în cadrul unor întâlniri conspirative.

Și poate ce mi-a plăcut cel mai mult la acest roman , dincolo de subiectul, pe alocuri previzibil, a fost incursiunea coerentă în secolul al XIX-lea, pe care Fellowes a construit-o cu măiestrie.

Am văzut cu ochii propriei imaginații, fiecare încăpere sau stucatură de pe pereții caselor din Belgravia, am simțit fiecare salt al trăsurii și am auzit fiecare foșnet al rochiilor care dansau grațioase la balul Ducesei Richmond sau fiecare clinchet de porțelan de la întâlnirile în care se servea ceaiul și o mulțime de bârfe care mai de care mai periculoase.

Personajele m-au ajutat să trăiesc pentru câteva clipe emoțiile cauzate de dezamăgire, de sentimentul de vinovăție sau cele cauzate de speranța că asumarea faptelor trecute își va găsi alinarea, în sufletele bântuite de greșelile din tinerețe.

În ceea ce reprezintă începutul unei colaborări frumoase, editura Nemira m-a lăsat să-mi aleg niște cărți despre care ulterior să scriu dacă doresc, bineînțeles.

Motiv pentru care le mulțumesc celor care m-au ales, cu siguranță, dintr-o listă lungă și vă spun că dacă vă plac poveștile plasate în secolul al XIX-lea, atunci această carte este ceea ce căutați și o puteți comanda de pe site-ul Editurii Nemira.

Distanța dintre noi, Jhumpa Lahiri

După ce am terminat de citit romanul, am căutat mai multe informații despre evenimentele cauzate de mișcările politice din anii 60-70 care s-au petrecut în India și nu mare mi-a fost mirarea când am primit confirmarea faptului că istoria se repetă, fără încetare.

Fan declarat al colecției Babel de la Editura Nemira am reușit să citesc acest prim roman scris de Jhumpa Lahiri și a fost o aventură, care mi-a plăcut.

O poveste ce cuprinde  o călătorie care începe în suburbiile Calcuttei anilor ’60 și se termină în zielele noastre.

477 de pagini de istorie, iubire, mișcări politice, evadări care lasă urme în viețile personajelor și care le afectează viețile pentru totdeauna , constraste între civilizații, tradiție și obiceiuri, răni și moarte, bucurie și abdandon.

Arta autoarei este aceea că, în opinia mea, a reușit o vrajă care pe mine una, m-a învăluit încă de la prima pagină. Volumul de 477 de pagini, poate fi înspăimântător în sensul dimensiunii, dar dacă autorul este vrăjitor de cuvinte, nu trece prea mult, până când lectura te prinde în mrejele ei aproape poetice.

Nu este un roman dinamic, nu te ține cu sufletul la gură, mai ales că îți dai seama din primele pagini că evoluția acțiunilor, așa cum sunt ele prezentare, în mijlocul unui tumult politic,  nu poate fi una cu final fericit. Totuși Lahiri face surprize plăcute, dar pe acestea vă las să le descoperiți singuri și să vă emoționați, așa cum am făcut și eu.

Călătoria începe cu Subhash și Udayan doi frați indieni pe cât de apropiați în copilărie pe atât de îndepărtați la maturitate, paradoxal  distantați de aceeași dorință arzătoare de a-și depăși condiția. Unul vrea să studieze în America, dar să se întoarcă după studii la tradițiile dictate de părinți, altul mânat de o mișcare politică, menită să dezrobească indienii care trăiesc într-o societate în care efectele colonialismului sunt încă prezente.

Fiecare trebuie să sacrifice ceva pentru a-și atinge idealul, acesta fiind primul pas al rupturii lor. Dar sacrificiile și pierderile continuă, până când târziu, apare acceptarea consecințelor unor situații din trecut care nu se pot schimba. Care sunt aceste situații și ce impact au ele asupra personajelor? Ați ghicit, vă îndemn să le descoperiți, pagină cu pagină…

M-a impresionat și m-a intrigat și la final am mulțumit, în gând, autoarei pentru că scrierea sa complexă mi-a adăugat o cărămidă nouă, la cultura generală. După ce am terminat de citit romanul, am căutat mai multe informații despre evenimentele cauzate de mișcările politice din anii 60-70 care s-au petrecut în India și nu mare mi-a fost mirarea când am primit confirmarea faptului că istoria se repetă, fără încetare. E nevoie doar de o ideologie nouă( aparent nouă) care de fiecare dată sună bine la început…. apoi potopul!

Vă doresc lectură plăcută și cu încredere că recomandarea mea este sinceră!

 

Titlul original: The Lowland/ Distanța dintre noi

An aparitie: Septembrie 2013, În România: Septembrie 2015

Autor: Jhumpa Lahiri

Colectie: Babel

Editura: NEMIRA

Nr. pagini: 477

Traducator: Adriana Voicu