În continuare sunt în perioada în care vreau să citesc despre drame. Încă nu mi-am terminat procesul de suferință în care sunt, dar parcă am exagerat, citind câteva cărți, consecutiv, cu subiecte care se petrec în cel de al doilea război mondial, atunci când oamenii și-au dovedit, încă o dată, în istorie, primitivismul. Sunt la cea de a treia, dar pe care, momentan, am abandonat-o pentru că, sincer vă spun nu cred să existe o carte mai tristă ca cea a Svetlanei Aleksievici și anume Războiul nu are chip de femeie. .. voi reveni asupra ei, în curând!
Așa că m-am delectat cu În umbra pașilor tăi de Vitali Cipileaga, din dorința de a înțelege cum poți depăși o traumă survenită în urma unei pierderi omenești.
Ei bine, am ieșit dintr-un război ca să intru în altul, într-unul sufletesc, în care dragostea ia multe forme, începe cu inocența unei iubiri din tinerețe, care dictează că nimic rău nu se poate întâmpla, apoi răul își desfășoară aripile negre și iubirii i se alătură frica, mai târziu dragostea apare din nou, dar de data aceasta este respinsă din cauză că temerile și fricile fac echipă pentru a nimici iubirea. Ah! Dacă-ar știi tinerii cum să ocrotească și să ferească de rele iubirea, încă de la început de la primul fluturaș!
În umbra pașilor tăi este povestea lui Theodor, un tânăr cu inima zdrobită în urma unui accident în care Paula, iubita lui, piere.
Am citit destule povești de dragoste, cât să intuiesc anumite deznodăminte, însă în cartea de față, mi-a fost destul de greu, pentru că Cipileaga a reușit ca în cele 242 de pagini să-mi alunge gândurile, de la certitudine la incertitudine, de la natural la supranatural…și într-un final m-a făcut să mă las pradă hazardului adică să citesc fără să încerc să intuiesc și mai apoi am fost surprinsă de final.
Ce mi-a plăcut la această carte, este faptul că mi s-a părut a fi o carte contemporană, actuală, cu multe referințe la care am zâmbit a nostalgie, cum ar fi muzica dar mai ales locurile pe care obișnuiam să le frecventez pe vremea când locuim în București și care sunt menționate din abundentă, aici în carte. Nu știu cum se face dar în cele două seri în care am stat în compania cărții, citind-o, m-am simțit foarte apropiată și familiarizată cu personajele. Toate sunt bine conturate, și asupra tuturor planează misterul, în așa fel încât cititorul este îndemnat să nu rateze niciun detaliu care l-ar putea face să dezlege acțiunea plină de suspans în care scriitorul îl aruncă, fără milă pe Theodor.
L-am îndrăgit, compătimit și chiar încurajat pe Theodor și am găsit în el, multe asemănări cu câțiva apropiați de-ai mei, dar chiar și cu mine însămi, acum mulți ani.
Cu siguranță, este un roman psihologic în care se analizează calea spre refacerea unui suflet zdrobit, și veți găsi de toate călătorii, trenuri și avioane, dar mai ales fericire, bucurie, prietenie, moarte, tristețe, iubire, admirație, înțelegere, dorință.
Recomand acest roman,acelora în care speranța nu moare niciodată, nici atunci când totul pare fără cale de întoarcere.
