Călătorie către sine. Memoriile unui psihiatru, Irvin D. Yalom

Într-o zi, la începutul lui 2017, verificând news feed-ul pe Facebook am dat peste informația conform căreia, unul dintre autorii mei preferați, Irvin Yalom, urma să lanseze ultima sa carte, și avea nevoie de ajutor pentru a alege coperta. Tot în postarea aceea spunea că după o carieră atât de lungă în domeniul psihiatriei și după atâtea tratate de psihologie și romane publicate, a venit vremea să închidă aceste capitole din viața sa și să se dedice exclusiv familiei. Ironice dar și amuzante aceste ultime vorbe care închideau postarea, având în vedere că omul avea deja 85 de ani. Deci, există un timp pentru toate, așa-i?

Fiind un fan declarat al autorului, imediat mi s-a prins o idee de suflet. Mi-am dorit, din toată inima, să primesc cadou acest volum. Voiam să asociez cartea cu o persoană, un moment, voiam să fie ceva mai mult decât doar o carte dintre multele pe care le comand eu însămi, lunar. Am lansat câte o vorbă în dreapta și-n stânga, dar cum nu-mi place să insist și cum probabil nu am fost suficient de explicită, uite cum cartea s-a lansat în Romania și eu mă uitam în rafturile virtuale ale librăriilor online și nu puteam apăsa butonul finalizează comanda. Ideea că îmi doream să o primesc cadou era atât de puternică, încât probabil așa a apărut colaborarea cu Cartepedia. Contactată fiind de ei, imediat am știut ce carte îmi doresc. Și am spus-o!

Cartea aceasta va ocupa, vreme lungă, un loc de cinste pe noptiera mea. Revin asupra ei, în fiecare săptămână, chiar dacă am terminat-o de citit, o dată.

Foarte ușor de citit, în sensul că Yalom, se adresează nouă tuturor, adică și acelora care nu sunt familiarizați cu termenii specializați, din psihiatrie. El însuși a spus că poate asta a fost una dintre cele mai interesante provocări, să se dezbare de cuvintele specifice domeniului în care a profesat toată viața și să poată, astfel să se adreseze unei plaje mai mari de cititori, folosind un limbaj pe înțelesul tuturor. Eu, citindu-i aproape toate romanele și răsfoind cu nesaț chiar și Psihoterapia existențială (un tratat/manual de psihologie) am simțit pe deplin acest lucru.

Cartea aceasta este o introspecție personală sensibilă și delicată, este o autobiografie menită să ofere explicații, un volum de memorii excepțional.

Am simțit-o ca și cum marele psihiatru-scriitor a deschis o ușă către propriile experiențe, care i-am marcat dezvoltarea personală și care l-au întregit ca ființă. Pornește de când era doar un copil, născut în State, dar din părinți evrei polonezi care fugiseră din Rusia. Un copil căruia îi plăcea să citească, găsind astfel un refugiu de la toate neplăcerile pe care le experimenta în interiorul propriei familii. O mamă exigentă și rece și un tată slab și influențabil. Și-a trăit copilăria într-un apartament mic deasupra magazinului condus de părinții lui și a trăit rușinea de a locui într-un ghetou și înconjurat de familia lui care nu a știut să îi arate dragostea. A studiat, din greu, dar cu plăcere și a continuat să profeseze, chiar și în perioada în care a scris această carte. A cunoscut-o pe iubita lui, aceea care i-a dăruit 4 copii și cu care a fost căsătorit aproape de 60 de ani. o iubire sinceră și înțeleaptă și încununată de fidelitate. Are 7 nepoți și este foarte activ pe Facebook.

Există un episod, chiar la început care m-a impresionat, în mod deosebit și asta pentru că are legătură cu familia. Tatăl său în vârstă de 46 de ani are un episod asemănător unui infarct, iar toată spaima, frica și ura adunate în sufletul mamei , se răsfrâng asupra lui:

”…Da, mama a avut motive foarte serioase să se simtă ușurată când am plecat de definitiv de acasă, la douăzeci și doi de ani. Eu tulburam liniștea. Ea nu a avut niciodată un cuvânt bun pentru mine, iar eu i-am răspuns cu aceeașsi monedă…”

….

”Când avea vreun necaz, mama revenea la un fel de gândire primitivă: dacă se întâmplă ceva rău, atunci e musai să existe un vinovat. Și vinovatul eram eu.”

”Tu l-ai omorât. Tu l-ai omorât.” Încă aud vocea stridentă a mamei. Îmi amintesc cât de mic m-am făcut, paralizat de frică și furie. Aș fi vrut și eu să strig la ea: ” Nu e mort! Taci din gură, idioato!”

….

”În noaptea aceea mi-am văzut tatăl la un pas de moarte; am simțit, ca niciodată, furia vulcanică a mamei și am luat decizia autoprotectivă de a mă închide față de ea. Trebuia să fac cumva să ies din familia aia. Următorii doi spre trei ani abia dacă am vorbit cu ea am trăit ca niște străini sub acelasi acoperiș. Dar cel mai mult îmi amintesc ce ușurare profundă și totală am simțit când a intrat doctorul Manchester în casa noastră: 

”Uite, fiule, bate puternic și regulat, ca un ceas. Nicio grijă. Va fi bine.”

Așa un dar nu mai primisem de la nimeni. Am decis atunci, pe loc, că vreau să fiu ca el. Voiam să fiu doctor și să-i alin pe alții așa cum mă alinase el pe mine.

Tata și-a revenit treptat și a mai trăit încă douăzeci și trei de ani.”

Nu pot decât să îmi imaginez, cât de dureros poate să fie să îți dorești să simți iubirea mamei, dar asta să nu se întâmple.

Eh, și de aici începe aventura cu acest volum.

Yalom merge pas cu pas cu amintirile din copilărie și până în prezent, este urmărit de coșmaruri pe care încearcă să le deslușească, folosind armele din dotare și anume autoanaliza. Se transformă în psihoterapeutul care tratează copilul-Yalom și mai apoi adultul-Yalom, iar acest transfer între Yalom-psihiatrul renumit, Yalom-bătrânul de 85 de ani, Yalom-copilul necăjit și neînțeles, Yalom-adultul care și-a construit o familie frumoasă, Yalom-scriitorul, aduce o savoarea extraordinară acestui volum de memorii pe care l-am devorat și continui să o fac, din când în când.

Se fac câteva referiri la momentele în care a publicat o carte, un tratat, la personajele pe care le-a creat, la cazurile pacienților săi pe care i-a tratat, dar toate într-un cadru elegant, nimic scandalos, nimic ieșit din comun, ci toate expuse și aplicate spre propria autoanaliză.

Eu cred și cumva, Yalom confirmă ideea că deși există terapii studiate și aplicate pacienților, totuși fiecare pacient are propria lui poveste, astfel că fără creativitate psihiatrul nu ar putea conduce pacientul spre vindecare.

A fost o încântare să cunosc mai multe lucruri despre autorul meu preferat, așa așa prima mână, adică prin propriile lui vorbe.

Vă doresc să citiți această carte și vă avertizez că autorul vă invită să faceți un exercițiu de autoanaliză, de multe ori se poate lăsa cu lacrimi, dar și cu o ușurare sufletească, și atunci merită orice lacrimă sau răscolire a sufletului.

irvin-yalom-credit-reid-yalom

Cartea mi-a fost oferită de Cartepedia, cărora le mulțumesc foarte mult

Plânsul lui Nietzsche, Irvin D. Yalom

Nu mai e nicio surpriză faptul că Irvin  D. Yalom este unul dintre preferații mei. Ieri am anunțat câștigătorii primului concurs din 2017, pe care l-am organizat aici pe blog. Felicitări și sper să reveniți mai des pe blogul meu,pentru că promit să inserez din când în când, câte o surpriză!

Revenind la obiceiul meu din fiecare joi:

Plânsul lui Nietzche este un roman pentru aceia ce sunt pasionați de psihanaliză și psihoterapie, de discuții filozofice și de continua căutare a sensului vieții,  este un roman despre terapii la început de drum, cum ar fi hipnoza sau despre boli psihice așa cum era considerată a fi isteria. Toate acestea, împachetate frumos și expuse cititorului sub forma unei povești coerente și chiar posibile, dacă nu l-am fi avut pe scriitorul însuși, care să facă precizările din postfață( m-au impresionat  cercetarea și acuratețea cu care Yalom a scris această carte, vă veți convinge doar citind!)

Mă fascinează modul în care unii scriitori reușesc să scrie romane de succes având ca personaje principale,persoane reale ale căror vieți se întrepătrund sau nu și în realitate.

Acțiunea romanului este centrată pe ședințele de psihoterapie și discuțiile filozofice pe care Friedrich Nietzche le poartă cu Joseph Breuer.

Nietzche fiind cel mai important filozof al secolului 19, iar Breuer singurul diagnostician pe care Viena fin de siecle îl avea.

Chiar dacă în realitate, se pare că, aceștia doi nu s-au întâlnit, deși există dovezi că Nietzche ar fi trebuie să fie consultat de către Breuer, Yalom își construiește romanul pe întâlnirea celor doi. Și o face excepțional!Parcă nici nuți vine să rezi că ei doi nu s-au întâlnit niciodată..

Veți da nas în nas, cu personalități ale anilor 1880 precum  Sigmund Freud, Lou Salome, Bertha Pappenheim, devenite personaje prin iscusința scriitorului. În roman, Yalom reușește ca-ntr-o pânză de păianjen să le agațe pe toate , și cu vocea sa  avizată de psihoterapeut, le conturează un dans filozofic pentru propria supraviețuire  în comunitate, în interiorul familie dar mai ales în lăuntrul lor.

Nietsche devine, fără sa-și dorească, pacientul lui Breuer. Breuer încearcă să păstreze un secret și să-și atragă pacientul în capcană, doar că știți voi vorba aceea, cine sapă groapa altuia, cade în ea. Cât de repede își dezvăluie acesta, adevăratele sale intenții sau dacă o face, nu rămâne decât să descoperiți singuri. Pe lângă discuțiile filozofice, profunde și în căutarea sensului în orice acțiune, veți avea parte și de câteva momente amuzante, tensionate și uneori frustrante, date fiind ședințele purtate de Nietzche și Breuer ce sunt comparabile cu războiul care se desfășoară pe o tablă de șah, acea chinuitoare anticipare a următorului pas al adversarului. Deși în 1882, când se petrece acțiunea romanului, psihoterapia nu exista, ca noțiune, totuși Yalom  ne introduce în această lume, care este și astăzi în continuă descoperire,  prin abilitățile pe care profesia sa, i le-a dăruit.

De câte ori nu v-ați întâlnit cu expresia, de mai jos?

Ceea ce nu te ucide, te face mai puternic.

Friedrich Nietzche este cel care a spus-o prima dată. Tot el a mai zis:

Printre indivizi, nebunia este o raritate: dar în grupuri, partide, popoare, epoci este o regulă.

Adevărat, frumos, actual, nu?

Este o minunăție de carte, care mi-a plăcut foarte mult și pe care o recomand cu căldură, așa cum fac cu toate cărțile scrise de acest ilustru autor. Toate poveștile lui au esență tare de autenticitate.

 

Spor la citit, pe săptămâna viitoare!