Se spune că frumusețea stă în ochii privitorului, iar eu zic că interpretarea unui roman stă în mintea fiecărui cititor, că el reușește să redea ceea ce simțit, citind o carte, e o treabă, dar de cele mai multe ori cititorul continuă să trăiască povestea romanului, mai departe, în solitudine. Așa că-mi va fi destul de greu să fac o recenize à la carte, pentru că subiectul mi-a deschis cutia cu amintiri și-mi e greu să nu mă raportez la ceea ce am simțit eu.
Voi încerca, totuși.
M-am identificat foarte mult cu povestea lui Marius, poate prea mult, de aceea îmi este dificil să nu transform această recenzie, în descrierea propriilor mele trăiri. Am lăsat să treacă 2 nopți, până să mă apuc să scriu despre ea, dar observ că nu s-a schimbat nimic, gândesc la fel.
Să începem cu… Instagram, această platformă care mi-a deschis o lume nouă, plină cu pasionați de lectură și scriitori. Uneori simt că atunci când dezvolt frumoasele conversații cu prietenii mei de pe Instagram călătoresc în ceva asemănător cu jocul Second Life, când mă metamorfozez (nu într-o gânganie, sâc Kafka!) într-o persoană care-și explorează toate pasiunile într-o lume perfect creată pentru asta. Aceasta fiind partea frumoasă a internetului, căreia am ales să mă alătur.
Partea negativă, fiind cea în care se află mulți critici de tipul Știu-Tot, oameni neprietenoși, lipsiți de respect și toleranță, rău-intenționați. Mie nu-mi place să critic pe nimeni, consider că fiecare îți are locul lui sub Soare, nu sunt de acord cu toată lumea, dar nici nu mă apuc să le dau lecții, așadar imediat ce identific o astfel de categorie de oameni ies discret, lucru care se întâmplă și în viața reală.
Slavă Cerului că până acum am întâlnit doare oameni faini, de tipul:
”Bună Roxana! Citești și autori români debutanți?.”
Sigur că citesc, mi-am zis. Am câțiva scriitori români contemporani care chiar îmi plac, deși trebuie să recunosc că am emoții de fiecare dată, când un nou titlu apare, de frica subiectelor arhi-folosite (comunism și excesiv de mult sex). Până acum nu am dat greș cu Camelia Cavadia, Răzvan Gavan sau Cosmin Cârciova, aceștia fiind doar câțiva dintre cei pe care îi citesc, acum Marius Mihalca a intrat în echipa scriitorilor români de la care aștept noi titluri.
Și ceea ce este frumos la cei menționați mai sus, este faptul că toți sunt diferiți. Nu aș putea să le aloc tuturor doar o singură categorie, dar numitorul lor comun este că sunt români și scriu pe gustul meu.
Revenind. V-am zis că îmi va fi greu să stick to the plan. (când îmi place ceva excesiv de mult, reușesc să divaghez de la subiect, la fel de mult).
Nu aflați de la mine intriga, știți doar, dar:
Marius, personajul principal din Dama de Treflă, este căsătorit de zece ani, până când într-o zi, soția sa îi spune:
– Eu am să mă mut. Am să îmi închiriez un apartament și am să mă mut.
Sigur, după 10 ani de căsnicie, anunțul de mai sus pare un coșmar pentru oricine, dar Marius este un deși este un om sensibil, este și unul foarte hotărât, care:
Când i-am lăsat jos ultima geantă cu haine, aveam să constat că ochii îmi sunt înlăcrimați. Eram confuz, dar ceva în mine spunea că gongul de final a sunat.
Și uite așa se termină o perioadă din viața unui om. Definitiv. Incredibil cât de repede apucăm să mergem pe drumuri complet separate, după ce ne trăim persoana cu care am format un cuplu.
Apoi Marius începe experiența vieții lui, parcă un pic nepregătit pentru ce avea să urmeze. În general așa se întâmplă cu persoanele care au cunoscut ideea de cuplu, după ce acesta se destramă, ele vor căuta să refacă ceea ce au pierdut, dar cu altă persoană și omit faptul că cealaltă persoană este complet nouă. Este vorba de obișnuința de a anticipa reacțiile celuilalt.
Călătoria pe care acest roman o propune este una bine echilibrată, coerentă și cu suspans. Prevezi un final de capitol, apoi realizezi că ai greșit, prevezi un final de roman, apoi realizezi că ai greșit, din nou.
Este foarte rar să găsești o persoană care aparține generației anilor ’80 și care să nu fi experimentat în anii 2000 întâlnirile online. Toți suntem regi în spatele tastelor, realitatea însă, poate fi cu totul alta. Marius-personajul experimentează și dezvoltă o astfel de întâlnire care-l va face la final, să descopere un alt om, unul despre care nu știa că există în el.
Este o scriere atât de sinceră și un scenariu atât de posibil, încât nu ai cum să nu-l bănuiești pe autor că nu și-a scris propria poveste. Frumusețea acestui aspect este că nu îți trebuie confirmare, e plăcut să rămâi cu ceea ce crezi tu, ca cititor, că este adevărat. Cum spuneam, toți suntem regi, în spatele tastelor.
Dama de Treflă sau DT este personajul care-l va face pe Marius să descopere un om complet diferit, de ceea ce credea el că este. Relația lor urmează tiparul clasic al întâlnirilor online, la început o caracterizare frumoasă a fiecăruia, suficient cât una dintre părți să dorească mai mult decât îi oferă ecranul unui mic chat box, câteva minciuni esențiale, inevitabila îndrăgostire (de cele mai multe ori valabilă doar pentru o parte) , decoperirea parțială a adevărului când deja totul este prea târziu pentru sufletul și trăirile îndrăgostitului. Apoi pornește o altă călătorie, cea a trădatului care nu se lasă păgubaș, în ciuda tuturor sfaturilor apropiaților. E iubirea adevărată? Doar o obsesie cauzată de câteva secreții chimice la nivelul creierului uman? E oare doar o proiecție , fals creată, asupra persoanei ideale? Sau doar frica de a abandona misiunea?
Un tăvălug de emoții, asta ne propune Marius Mihalca , cel care sparge tiparul bărbatului puternic căruia nu îi este îngăduit să sufere din dragoste, să plângă, să-și exprime adevăratele sentimente.
Oare doar femeile aud și văd DOAR ce-și doresc?
Cu o satisfacție feminină, deosebit de plăcută, vă dezvălui că nu, nu doar femeile, iar Marius-personajul este exemplul clar.
Citind romanul, ceea ce vă recomand, vă veți amuza copios pentru că Marius-scriitorul are un talent adevărat în a proiecta în scrierea sa, hazul de necaz. Astfel toată povestea devine amuzantă, în felul acela în care Slavă Domnului că i se întâmplă altuia și nu ție.
Pe lângă faptul că subiectul cărții, mi-a venit mănușă pe propriile mele trăiri și experiențe din trecut, ceea ce am apreciat, poate cel mai mult la acest roman, a fost faptul că inevitabilele scene de sex sunt descrise cu perdea, inteligent, incintant. A reușit să nu le ducă în derizoriu și dacă mă întrebați pe mine, într-o lume în care scenele de sex din romanele contemporane, filme, reclame TV, videoclipuri vând, ei bine el a riscat și merită aprecirea tuturor celor care doresc să citească și conținut cu referire la emoții, nu doar cum se întâmplă cu dânsa-n-trânsa.
Este un roman dinamic, cu dialoguri bune și introspecții spectaculoase, ca un articol lung de pe un blog cu mult trafic.
Mă felicit pentru faptul că am reușit să nu transform această roxo-recenzie, într-una în care să-mi spun povestea, chiar dacă m-am identificat atât de mult cu Marius-personajul, dar cu acceptul psihiatrului și cu Marius-scriitorul și îl felicit pe autor pentru că el a avut suficient curaj, încât să publice astfel de poveste care doboară și umanizează profilul bărbatului puternic, neclintit de povești de amor cu un parcurs emoțional puternic.
Puteți comanda cartea aici .
De asemenea puteți urmări pagina Poveste în Zodia Cancerului
Spor la citit!
