Muza, Jessie Burton

Suspinam și vorbeam, ieri pe seară în curte. Alex știindu-mă singură a venit, tiptil și m-a întrebat:

-Tu cu cine te cerți singură?

Am mai suspinat o dată și i-am răspuns:

-Tocmai ce am terminat de citit Muza și-mi vine să urlu de supărare, pentru că știu că urmează o perioadă mai lungă de timp până o să găsesc o lectură atât de frumoasă. of,of,of.

 – Draga mea, așa spui la fiecare roman, nu păcălești pe nimeni, la cât ai citit, fără să vrei dai doar peste cărți bune…

I-am zâmbit și apoi am început să mă gândesc la călătoria, pe care tocmai o terminasem, alături de Odelle, Olive, Isaac, Sarah sau Harold Schloss; acestea fiind doar câteva personaje pe care Jessie Burton le-a creionat atât de frumos și în detaliu, astfel încât fiecare personaj poate fi analizat pe deplin, ca la final toate acțiunile lor să fie bine înțelese. Am avut această surpriză în ultimele pagini, când mi-am zis: ”Aha! Acum înțeleg cum s-a ajuns la asta”…

Mențin felul în care scriu recenziile și nu vă comunic decât, poate, doar 3 % din intrigă:

Așadar.

Am pornit în 1967 cunoscând-o pe Odelle Bastien, o tânără de culoare originară din Trinidad, care ajunsă pe meleagurile englezești se angajează ca dactilografă la o galerie de artă unde dă peste un tablou asupra căruia planează misterul de la proveniență până la actualul proprietar. Odelle devine o detectivă care-și riscă prieteniile vechi și noi, iubirea pentru Lawrie, dar și propriul loc de muncă și începe o investigație pe cont propriu, la finalul căreia totul capătă alt sens. Se întâmplă atât de multe lucruri cu Odelle, încât vă invit să o descoperiți pe micuța negresă pas cu pas, citind romanul.

Și când mi-era lumea mai dragă, hop, am călătorit în timp și am ajuns în anul 1936, într-un sătuc dintr-o Spanie  aflată în mijlocul unui război civil, dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, unde o familie austro-engleză formată dintr-un dealer de artă Harold Schloss, soția acestuia Sarah, o femeie bogată dar cu probleme mentale și fiica lor  Olive Schloss, proaspăt acceptată la școala de arte, dar care alege să nu comunice familiei sale, această bucurie.

Și credeți-mă v-am spus tare puțin, dar suficient, sper, cât să vă incite la lectură.

Vă promit doar atât:

Călătoria pe care Jessie Burton o propune cu cel de-al doilea roman este una palpitantă, misterioasă, ușor de citit mulțumită firului narativ antrenant, unde personajele sunt aparent distanțate de timp, condiție socială, culoarea pielii și totuși atât de conectate spre final.

Acest roman nu este de anticipat, cât este de descoperit puțin câte puțin, atât cât ne lasă autoarea.

Am pus această carte alături de Un apartament la ParisFata cu Fragi , Soția din Paris. sau toate cărțile scrise de Kate Morton. Nu din punct de vedere al stilului de scriere, ci pentru emoțiile similare pe care le-am trăit, citind toate aceste romane. Am trecut rapid de la bucurie și emoție la dezamăgire și speranță. M-am bucurat, m-am supărat, am vorbit singură, dar asta ține de felul în care mă conectez eu la poveștile care vor cu tot dinadinsul să lase urme.

Un roman care atinge multe aspecte de la rasism și condiția femeii în rândul artei, educației, profesiilor, la iubirile năprasnice din tinerețe, la regretul faptelor din trecut și pedepsele cu care viața punctează faptul că uită, dar nu iartă, de la sursa inspirației artistice până la dezamăgirea profundă. Un amalgam de emoții pe care Jessie Burton a reușit să le redea, așa cum a făcut și cu cartea sa de debut, Miniaturista, ambele având un punct culminant, dar mai ales intens. Am avut parte de scene șocante de umilire, de scene așteptate de iubire, de secrete dezvăluite după moarte, pe lângă toate acestea romanul oferă aspecte legate de prietenie, invidie, teamă, moarte, sinceritate, deznădejde, speranță, cu alte cuvinte este un roman seducător, la sfârșitul căruia vei fi pus în situația de a înțelege cine este și ce simți față de muză.

Întâmplare sau nu, acest roman face parte din colecția Raftul Denisei de la Editura Humanitas, asemenea celor specificate mai sus. Colecție pe care o ador! Denisa Comănescu e o vrăjitoare bună.

Roman oferit de: Editura Humanitas Fiction

Minciuni pe canapea, Irvin Yalom

Am citit acest roman în anul 2013, dar a fost atât de bun, încât rețin multe detalii, chiar și azi după trei ani și peste 100 de cărți citite.

Trebuie să menționez că scriitorul este și un psihoterapeut renumit care a publicat numeroase tratate de specialitate și probabil acesta este motivul pentru care romanul, care are ca personaj principal, un psihoterapeut, a ieșit atât de bun și bine.

Povestea nu e simplă deloc, dar în societatea asta ciudată, în care trăim cu toții astăzi și în care înnebunim pe zi ce trece, intriga romanului pare fi o posibilă realitate.

Este vorba despre etică și confidențialitate, despre încredere și trădare, despre adevăr și minciună, despre vulnerabilitate. Ei bine, toate acestea se amestecă iar pacienții schimbă rolurile cu psihoterapeutul, într-un dans inteligent, care ne oferă, nouă cititorilor, momente de-a dreptul comice.

Tema vulnerabilității care este prezentă în acest roman, cap-coadă, ia diferite forme care merită citite și analizate, căci surpriză! Vulnerabilitatea ne poate învălui și pe noi, imediat face haț și greu o mai dăm la întors.

O minunăție de roman, pe care l-am declarat, la momentul respectiv, cel mai bun roman al anului.

Acestă carte face parte, constant, din recomandările mele.

De aceea vă spun că:

Citind această carte veți afla despre transferuri emoționale, despre tras pe sfoară, despre sinceritate, despre terapii experimentale și riscul acestora, despre etică și deontologie, despre mintea oamenilor care vor, cu orice preț, să își atingă scopul. Și toate astea într-o atmosferă amuzantă, scris inteligent, cu un vocabular frumos.

Editura: Humanitas

Colecție: Raftul Denisei

Titlu original: Lying on the Couch

Traducător: Carmen Toader

An apariție: 2013

Număr pagini: 392

Small world, Martin Suter

Ar fi fost frumos, să mă fi apucat de citit măcar acum 20 de ani. Am atât de recuperat!

Trebuie să menționez că pe Suter, l-am descoperit de curând și l-am îndrăgit din prima. Faptul că a debutat la vârsta de 49 de ani, nu mă face decât să mă bucur, să fiu optimistă și să sper.

Acest prim roman, mi-a oferit vreo 2-3 seri minunate în compania unui bătrânel, a cărui boală, ușor recognoscibilă, m-a făcut să trec prin mai multe stări de sub cuvântul-umbrelă, Nostalgie. Chiar și o amintire plăcută poate deveni una greu suportabilă în contextul unei boli necruțătoare cu cea mai de preț comoară a omului, Amintirile.

Konrad are 65 de ani și o viață de povestit. Prezentul îi pare necunoscut, iar amintirile din trecut se succed cu repeziciune. Oare dragostea îl va ajuta să reconstruiască un puzzle de simțiri?

Se cunoaște faptul că Suter a avut un caz de Alzheimer, în propria familie probabil de aceea a reușit cu acest roman nu numai o descriere detaliată a acestei boli, dar i-a dat și autenticitate.

Eu îmi leg sufletul de fiecare carte pe care o citesc. Romanul acesta m-a  făcut să mă gândesc la bunicul meu în vârstă de 85 de ani, care pare, uneori, că privește în trecut…

Bătrânețea într-adevăr poate fi crudă, mai ales dacă apropiații te părăsesc.

Am aflat că există și un film realizat după acest roman cu Gerard Depardieu. Mi-ar plăcea să îl văd, dar cred că am ajuns la capătul internetului cautâdu-l.

Vă recomand să citiți, ceea ce mie mi se pare a fi o parabolă a unei vieți strânse într-o ceașcă de amintiri noi.

Vă propun să descoperiți ce înseamnă de fapt Small World…eu am dat, un pic, apă la șoricei..

 

Editura: Humanitas Fiction

Colecție: Raftul Denisei

Traducător: Herta Spuhn

An apariție: 2012

Număr pagini: 264