Înainte de a vă trezi interesul pentru această carte, voi face o mică introducere despre perioada victoriană, cea în care acțiunea romanului este plasată. Îmi va fi greu să sintetizez doar câteva idei, dar mă voi strădui:
Am studiat aproape un an de zile perioada victoriană în literatură și a fost dragoste la prima vedere. Dragoste sinceră pare-se, de vreme ce continuă și azi la, deja, mulți ani de la terminarea facultății.
Perioada victoriană face referire la cea mai mare domnie (63 de ani și multe zile) a Reginei Victoria, până la acel punct. Regina Victoria Alexandrina a urcat pe tron la vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Printul Albert de Saxa-Coburg și Gotha și a devenit mamă a 9 moștenitori, împărțiți în toată Europa. Astfel nu-i de mirare, că Regina Victoria este cunoscută ca Bunica Europei.
Din punct de vedere cultural, perioada victoriană a cunoscut o explozie de autori, poeți, oameni de știință care au exploatat în lucrările lor toate aspectele ce țineau de expansiunea Imperiului Britanic (la sfârșitul secolului al XIX-lea Imperiul Britanic ocupa 20% din suprafața Pământului și avea peste 400 milioane de locuitori), de la Marea Expoziție până la puternica revoluție industrială care a transformat Imperiul în cel mai productiv ”atelier”, aspecte din sfera dezvoltării emoționale a societății, sau despre dogme și cutume, dar și despre primele îndoieli aruncate asupra religiei în favoarea științei. În 1859 Charles Darwin a publicat ”Originea Speciilor”, care credeți-mă pe cuvânt, a avut un impact extraordinar de nefericit pentru triburile din întreaga Africă (dar despre lucrarea mea de licență care a avut ca subiect colonialismul în literatura engleză, altă dată!)
A fost era lui Dickens, a surorilor Brontë , a lui Thackeray, bineînțeles a lui Thomas Hardy, Alfred Tennyson iar Elisabeth Barret Browning împreună cu Robert Browning și-au spus povestea de dragoste în versuri, a lui Oscar Wilde, Yeats, Lewis Caroll sau Robert Louis Stevenson , Bram Stocker și mulți alții ale căror romane și poezii vorbesc astăzi, de o perioadă complexă și foarte îndepărtată a societății victoriene.
Încerc să mă apropii de recenzie. Încerc, din răsputeri.
Dar.
Râdem și ne înfricoșăm, în prezent, de culturile islamice care plasează femeia pe un loc inferior, dar oare cum s-a raportat lumea civilizată la statutul femeii, de-a lungul timpului? Probabil nu este comparabil, și totuși…
Este normal să ne trăim prezentul, acum în 2018, când statutul femeii devine din ce în ce mai puternic, dar oare știți ce trebuia să îndure o femeie, din perioada victoriană, de exemplu? Femeile nu aveau dreptul la vot, nu avea dreptul să trimită pe cineva în judecată sau să dețină proprietăți, iar vânătoarea pentru cele care proveneau din familii bogate se transforma într-o adevărată bătălie pentru zestre, căci zestrea era imediat plasată către familia soțului, iar soția devenea prin lege, proprietatea soțului.
Interesant, așa-i?
Femeia victoriană, cel puțin cea din clasa de mijloc, trebuia să aibă grijă de casă, să facă mulți copii, preferabil băieți și să asiste neputincioasă infidelității soțului (care era inevitabilă, date fiind căsătoriile aranjate de către părinții acestora) de care nu putea să divorțeze, nicicum!
Imaginați-vă ce paletă largă de exploatat au avut scriitorii victorieni.
În 1857 s-a emis Actul privind publicațiile obscene și astfel, romane precum Tess D’Urbervilles sau la Răscruce de vânturi cât și multe poeme au fost interzise.
Oare nu cumva pentru că astfel de lecturi ar fi putut oferi femeilor un crâmpei de speranță? Probabil că asta s-a și întâmplat mai târziu.
Inspirându-se de acest context social tumultos, John Fellowes a scris o carte care surprinde o societate victoriană, în esență pură. A fost o adevărată plăcere să o citesc și m-am simțit de parcă m-aș fi uitat la un serial de epocă (mare fan ce mi-s!).
Dacă esti scenarist, pasionat de perioada victoriană și te numești John Fellows, ei bine Chapeau!
John Fellowes este un maestru în a face descrieri, chiar dacă în detaliul, o face într-un mod atractiv, complet neplictisitor scenă cu scenă și te introduce într-o lume plină de viață și mister.
Cartea este împărțită în capitole, fiecare având un titlul și o mică pictogramă. Am remarcat acest detaliu și nu doar m-a surprins plăcut, ci m-a făcut și mai curioasă să citesc pentru a putea face legătura între pictogramă și conținutul capitolului.
Ar fi nedrept din partea mea să vă povestesc despre intriga romanului, dar vă pot ațâța curiozitatea doar un pic:
Sophia Trenchard primește, în mod surprinzător și neașteptat, o invitație la un bal organizat de Ducesa Richmond.
Tatăl ei, un om de afaceri prosper, dar fără titlu nobiliar ( ceea ce nu-l făcea eligibil, pentru a fi acceptat în interiorul mulțimii nobiliare) vede o oportunitate măreață de a cunoaște oameni importanți care să-l călăuzească în ascensiunea lui fulminantă, își convinge soția pe Anne Trenchard să-și însoțească amândoi fiica la acel bal.
Despre bal se va vorbi și peste 20 de ani, căci acolo unele visuri se vor destrăma pe vecie, iar altele se vor transforma în coșmaruri.
Ca în orice roman victorian există multe personaje cu vieți, aparent separate, dar care pe măsură ce înaintezi cu lectura observi cum acestea se adună într-un singur loc. Și atunci, viețile lor explodează cu intrigi, minciuni, fățărnicii, moarte, iubiri neîmpărtășite, iubiri imposibile, căsătorii nesperate, amantlâcuri, secrete menite să aducă ruină absolută în viețile personajelor, parvenire și bogăție, ascensiune pe scara socială, minciună, acceptare în cercuri nobiliare.
Am remarcat două aspecte care mi-au plăcut la acest roman. Primul ține de modul aproape ironic, în care Fellowes lasă femeile să joace pe degete bărbații din viețile lor, fiii, soții sau amanții, mulțumită capacității acestora de a păstra secrete și de a le divulga la momentul oportun. Al doilea aspect se referă la modul în care persoanele neînsemnate, în opinia stăpânilor lor, cum ar fi majordomii, guvernantele sau cameristele țes, la rândul lor, intrigi și șantaje menite să distrugă reputația angajatorilor.
Belgravia este un cartier londonez, cu clădiri somptuoase, cu saloane mari special construite pentru a oferi baluri, cu odăi în care se servește ceaiul, în cadrul unor întâlniri conspirative.
Și poate ce mi-a plăcut cel mai mult la acest roman , dincolo de subiectul, pe alocuri previzibil, a fost incursiunea coerentă în secolul al XIX-lea, pe care Fellowes a construit-o cu măiestrie.
Am văzut cu ochii propriei imaginații, fiecare încăpere sau stucatură de pe pereții caselor din Belgravia, am simțit fiecare salt al trăsurii și am auzit fiecare foșnet al rochiilor care dansau grațioase la balul Ducesei Richmond sau fiecare clinchet de porțelan de la întâlnirile în care se servea ceaiul și o mulțime de bârfe care mai de care mai periculoase.
Personajele m-au ajutat să trăiesc pentru câteva clipe emoțiile cauzate de dezamăgire, de sentimentul de vinovăție sau cele cauzate de speranța că asumarea faptelor trecute își va găsi alinarea, în sufletele bântuite de greșelile din tinerețe.
În ceea ce reprezintă începutul unei colaborări frumoase, editura Nemira m-a lăsat să-mi aleg niște cărți despre care ulterior să scriu dacă doresc, bineînțeles.
Motiv pentru care le mulțumesc celor care m-au ales, cu siguranță, dintr-o listă lungă și vă spun că dacă vă plac poveștile plasate în secolul al XIX-lea, atunci această carte este ceea ce căutați și o puteți comanda de pe site-ul Editurii Nemira.
